Departe sunt de tine şi singur lîngă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc.
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrîn ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptînd în faţă-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vîntul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gîndu-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mîni subţiri şi reci;
Cu braţele-amîndouă de gîtul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu strîng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sarutări unim noi sărmanele vieţi...
O! glasul amintirii rămîie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult...
Voi fi bătrîn şi singur, vei fi murit de mult!
*
Mihai Eminescu -1878
*
e declamado no original:
1 comentário:
He was my North,my South,my East and West,
My working week and my Sunday rest,
My noon, my midnight, my talk, my song;
I thought that love would last for ever: I was wrong.
W. H. Auden
Enviar um comentário